COMUNICAT DE PRESĂ
București, 12 decembrie 2025 — Asociația Furnizorilor pentru Produse Medicale din România (AFPM) anunță alegerea noului Consiliu Director pentru mandatul 2026–2027, în urma votului exprimat la Adunarea Generală desfășurată recent. Noul Consiliu va avea rolul de a coordona direcțiile strategice ale Asociației și de a reprezenta interesele sectorului furnizorilor de produse medicale într-un context marcat de transformări accelerate în sistemul de sănătate.
Componența Consiliului Director 2026–2027:
- Președinte – Ramona ȘTEFAN, Hemat Rom
- Vicepreședinte – Lavinia BUGHIU, Johnson & Johnson MedTech
- Vicepreședinte – Paul RADU, Stryker România
- Secretar general – Aida PETRESCU, Rotest
- Trezorier – Marian SANDU, Sanprodmed
- Membru supleant – Lucian BEZNEA, Medtronic România
- Membru supleant – Ioana STOENESCU, Roche România
- Cenzor – Giorgiana OANEA, Zimmer Biomet România
Noul Consiliu Director își propune să continue consolidarea rolului Asociației ca partener strategic al autorităților și al profesioniștilor din domeniul medical, promovând un cadru de dialog transparent, bazat pe standardele de etică aplicabile industriei la nivel european, în beneficiul final al pacienților.
Prioritățile strategice ale AFPM pentru perioada 2026–2027
Consiliul Director a agreat un set de obiective prioritare pentru următorii doi ani, menite să susțină modernizarea sistemului de sănătate în beneficiul pacienților și al profesioniștilor și care să răspundă nevoilor tot mai complexe ale sistemului de sănătate:
- Finanțarea adecvată în sănătate
AFPM va susține creșterea resurselor dedicate sectorului de sănătate printr-un parteneriat cu autoritățile pentru maximizarea absorbției de fonduri europene și a celor naționale și creșterea eficienței în gestionarea acestora prin măsuri inovatoare (introducerea unui sistem de leasing pentru invesții de mare valoare în unitățile publice, promovarea activă a conceptului Value Based Procurement – Achiziții bazate pe valoare etc.).
- Digitalizarea și inovarea în sănătate
Noul Consiliu își propune să accelereze adoptarea soluțiilor digitale în sănătate— trasabilitate, raportare automată, interoperabilitate — pentru eficientizarea proceselor precum și realizarea unui parteneriat cu autoritățile din sănătate implicate în dezvoltarea noului sistem de evaluare a tehnologiilor medicale (HTA) bazat pe Directiva EU-HTA .
- Creșterea transparenței și predictibilității în achizițiile publice
AFPM va intensifica dialogul cu autoritățile pentru îmbunătățirea cadrului legislativ privind achizițiile publice și introducerea de mecanisme care să asigure o competiție corectă în piață, achiziții transparente, echidistante, etice și un acces egal pentru furnizori.
- Consolidarea reprezentării la nivel național
Având în vedere că dispozitivele medicale reprezintă un domeniu de importanță critică în actualul context internațional cu provocări geopolitice și de business, AFPM va continua implicarea în grupuri de lucru interinstituționale, contribuind activ la elaborarea politicilor publice relevante pentru domeniul dispozitivelor și produselor medicale, susținând dezvoltarea unui dialog constructiv cu toți actorii pieței pentru a identifica provocările sectorului și pentru a formula recomandări comune.
Declarație oficială
„Numirea noului Consiliu Director marchează începutul unui mandat dedicat modernizării sectorului și consolidării colaborării dintre furnizori, autorități și profesioniștii din domeniul sănătății. Ne angajăm să reprezentăm interesele industriei cu responsabilitate și transparență, într-un moment în care inovația și calitatea produselor medicale sunt esențiale pentru buna funcționare a sistemului sanitar”, a declarat Ramona Ștefan, Președinte AFPM.
***
Despre Asociația Furnizorilor pentru Produse Medicale din România
Asociația Furnizorilor pentru Produse Medicale (AFPM) este o organizație non-guvernamentală, profesională, independentă și apolitică, dedicată promovării accesului pacienților la informare, inovare, tehnologie și materiale medicale moderne și eficiente.
Cu o prezență de peste 20 de ani pe piața din România, AFPM reunește 41 de companii membre care reprezintă peste 80% din piața de dispozitive medicale, incluzând producători, importatori, distribuitori, reprezentanțe ale companiilor internaționale, precum și companii românești specializate în tehnologii, echipamente și consumabile medicale.
AFPM este afiliată MedTech Europe, organismul reprezentativ al industriei tehnologiilor medicale la nivel european, și respectă cele mai înalte standarde de etică profesională, în calitate de semnatar al Codului de Etică MedTech Europe.


